Pentru ca! – 1000 de cuvinte.

Cand incerci sa devi altceva decat esti, risipesti din ceea ce esti. 

…nu vei vrea sa te privesti pe tine in celalat, asa se incheie articolul Singuratate VS. Solitudine. Articol care a promis o continuare.

Uneori sunt mai dura cu mine decat cu ceilalti.

Uneori sunt la fel de dura si cu ceilalti. Este obositor.

Este obositor sa fiu dura, fie ca este vorba de mine sau de alte persoane.

Si cand obosesc, imi inlatur masca protectoare, cum obisnuiesc s-o numesc si ghici ce se intampla! Imi arat slabiciunile.

Si nu de putine ori slabiciunile mele au fost armele altora impotriva mea.

Am fost mintinta, inselata, ingenunchiata, tradata si probabil din dorinta razbunarii inconstiente, le-am facut si eu la randul meu altor persoane. Este obositor.

Atunci am ales!

Am ales sa fiu singura, sa invat despre solitudine si sa-mi privesc adevaratele prioritati.

Daca in articolul anterior despre Singuratate VS. Solitidine am parut incisiva, sunt curioasa cum voi fi catalogata dupa ce voi incheia acest articol pentru care nu voi promite o urmare.

Continuă lectura

Singuratate VS. Solitudine

„Sunt o femeie in continua dezvoltare. Ma straduiesc la fel ca si ceilalti. Incerc sa invat din orice conflict, din orice experienta. Viata nu este niciodata plictisitoare.” (Oprah Winfrey)

Multa lume se intreaba de ce sunt singura la 29 de ani. Va asteptati sa fac o lista? N-am sa fac.

Pentru ca asa vreau eu si pentru ca pot! ar fi un raspuns din aroganta. Un raspuns care ar ridica alte intrebari pe langa faptul ca ar ridica si o spranceana.

Ca orice femeie aproape de 30 de ani, ma lovesc de intrebari si presiuni din partea celor din jur.

Nu-mi este teama de criza 30. Totul este in mintea noastra.

Continuă lectura

Risca!

„Daca nu risti nimic, riscul este si mai mare” E.J.

Despre iubire se scrie, se canta, se picteaza.

Se fac studii pe oameni, pe animale, in stele si in luna.

Nimic nu concretizeaza fenomenul numit „iubire”, ceea pentru mine nu inseamna nimic mai mult sau mai putin decat…viata.

Este atat de simplu.

Ea nu se naste, nu moare, nu dispare.

Iubirea este aerul pe care il respiram si ni se pare o normalitate.

Este motivul pentru care vrem sa ne trezim a doua zi. Continuă lectura

De ce lumea mea nu doare?

Traim intr-o epoca a grabei, a instabilitatii, a nelinistii si a confuziei.

Suntem absorbiti de faima, bani si putere, iar asteptarile noastre declanseaza indecizie si nemultumire.

Traim intr-o abundenta de posibilitati, iar asta ne conduce agale spre o analiza a vietii din  care ne retragem epuizati de nefericire.

Putini sunt cei care stiu unde sa se opreasca, dar si mai putini stiu de ce trebuie sa se opreasca.

Toti avem un caracter secret nascut odata cu noi, dezvoltat pe ascuns.

Suntem ostatici propriilor noastre ganduri negative, lasandu-ne chinuiti de disperare.

Nu vrem sa acceptam ca dorinta nu este ceea ce vedem, ci ceea ce ne imaginam. Si ce ne imaginam? Se pare ca nimeni nu doreste sa sufere, dar aproape toti cautam durerea. Si totusi, exista anumite suferinte care pot fi ignorate atunci cand plutim asupra durerilor noastre.

D’asta lumea mea nu doare.

Un om are peste 70.000 de ganduri pe zi. Cate din ele sunt pozitive? Cate din ele sunt constructive si cate din ele te fac sa zambesti? Pentru ca eu vad din ce in ce mai multi oameni tristi si incruntati.

Prea putini oameni mai au curaj sa zambeasca, dar si mai putini isi doresc lucrul asta.

Tot mai putini oameni aleg sa fie deschisi, sinceri si optimisti cu ei si cu cei din jur.

Spunem doar o parte din ce gandim si jumatate din acea parte mintim. Minciunile sunt si ele ganduri mai mult sau mai putin constiente, dar sunt ganduri.

Continuă lectura

Da, dar…

Aristofan sustine ca noi, oamenii, venim pe lume cu senzatia ca suntem retezati in doua, iar asta ne face sa fim mereu in cautarea jumatatii noastre.

Ne folosim de oamenii intalniti de-a lungul timpului sa gasim la ei ce ne lipseste noua.

Rupem din noi.

Rupem din ei.

Cautam sa avem alaturi de noi oameni ca noi, crezand ca asta inseamna jumatatea care ne lipseste.

Ne agatam de diferite confirmari, nu pentru a ne asigura in privinta lor, ci pentru a ne asigura in privinta noastra.

Ne indragostim.

Visam.

Si de aici incep problemele. Continuă lectura

Noi, femeile, avem pretentii.

 

Dar de ce s-avem pretentii?

Noi, femeile, trebuie sa-l intelegem pe el, pe mama lui, pe prietenele mamei lui,  pe prietenii lui, pe catelul lui, pe prietenii catelului lui.

Pe faptul ca este obosit, stresat, nervos, beat, confuz.

Trebuie sa intelegem repede de ce, cum si cand. Si sa nu cumva sa uitam cat.

Trebuie sa le explicam rar,  pe scurt.

Trebuie sa le gatim ce le place, sa le spalam hainele si sa le calcam pe toate.

Trebuie sa fim frumoase.

In fiecare zi altfel de frumoase.

Trebuie sa ne imbracam dupa dorintele lui (valabil si pentru dezbracat), sa ne coafam dupa cum i-ar placea, sa ne rujam cum ii place si sa ne parfumam cu ce-i place.

Toata treaba cu femeia si barbatul era brutal de simpla in vremurile despre care doar citim.

Simplu –  cei doi se trezeau impreuna cu soarele, el pleca la vanatoare impreuna cu alti barbati, ea statea acasa si „gospodarea”. Dupa care, seara pe racoare, ea se aseza cu celalalte femei la barfa. El venea acasa, manca, mai incercau o data pentru inca un mostenitor (doar daca oboseala nu-l dobora pe barbat) si fiecare doarmea linistit pe partea lui de pe patul din paie care nu deranja pe nimeni atunci.

Punct.

Simplu.

Acum insa, cum de-a lungul timpului s-au cam complicat toate si era culmea ca tocmai acest lucru sa ramana neschimbat, noi femeile avem pretentii.

Normal ca avem pretentii!

Trebuie sa intelegem, sa nu uitam, sa ne prefacem ca uitam, sa iertam, sa facem tot, oricand si de oriunde.

Ei… daca ne inteleg pe noi, inteleg TOT.

Insa, problema care complica si mai tare lucrurile este  ca pentru ei suntem de neinteles.

Si acum ma  intreb… care dintre femeie si barbat a evoluat (mai mult)?

 

Doza de optimism.

Cum sa oferim si cum sa primim. Despre asta este viata.

Despre cum sa acceptam si despre cum sa schimbam ce nu putem accepta.

Despre oamenii care ne schimba viata si despre oamenii carora le schimbam viata.

In bine sau in altfel decat bine.

In fiecare zi cunosc oameni, mai mult sau mai putin personal.

In fiecare zi fac cunostinta cu noi povesti de viata.

In fiecare zi citesc ceva nou, aud ceva nou si culeg cele mai ultile informatii.

Despre orice.

In fiecare zi ma lovesc de noi reactii din partea oamenilor. In fiecare zi ma lupt cu stari negative.

Si castig.

Pentru ca fiecare zi aduce ceva nou, iar eu nu fac decat sa fiu atenta la detalii si la cei din jur.

Sunt o persoana minutioasa, pozitiva, dar realista. Poate prea realista. Sunt asa cum multi oameni se pot caracteriza pentru ca fiecare dintre noi avem o poveste pe care o putem numi „lectie de viata”.

Ne nastem ca orice animal, goi, uzi si flamanzi. Pentru doar cateva secunde suntem toti la fel.

De mici copii invatam sa renuntam la anuimite lucruri pe care ni le dorim pentru a invata sa alegem corect.

De mici invatam cum sa daruim si cum sa primim.

Mai devreme sau mai tarziu devenim adulti responsabili si realizam ca lucrurile care se gasesc din ce in ce mai rar, capata o valoare din ce in ce mai mare.

Viata este brutal de simpla.

Viata este ocazia unica de a trai diferite emotii alaturi de diferite persoane.

Pentru mine, viata este sa obtin ce-mi doresc si sa lupt pentru ce iubesc.

Restul sunt slabiciuni.

Mai mult decat constientizam, durata vietii noastre este intens afectata de gadurile negative pe care le purtam in sufletul nostru zi de zi. Suntem ca un magnet, sau poate chiar suntem un magnet. Atragem toate circumstantele prin gandurile si sentimentele pe care le emitem.

Suntem ceea ce mancam? Mmm, se prea poate!

Suntem ceea ce simtim? Cu siguranta!

 

Asadar,  inainte sa va declarati nemultumiti de viata, nu uitati ca nici sa nu o traiti nu este o optiune care va atrage. Din egoism si de frica, nimeni nu vrea sa moara. Exceptand persoanele care isi iau viata singuri despre care nu pot spune daca sunt prea curajosi sau prea lasi.

Oricum ar fi, inainte sa intram incruntati in hora in care majoritatea lupta pentru bani, faima, mai mult si mai mult, uitand ca fericirea vine fix din interior, noi, cei care inca mai zambim cand primim sau daruim o floare rupta din gradina vecinului, mai avem timp sa ne bucuram de lucrurile gratuite din care avem puterea sa ne alimentam cu idei, bucurii, ambitii si iubire.

Totul vine din interior, restul este o competitie.

Singura noastra responsabilitate in viata este sa ne cunostem limitele.