Durerea nu dispare, se educa.

Sunt intrebata des cum am facut sa trec printr-o despartire dureroasa si sa fiu in continuare toata un zambet, energica si optimista.

Toti mirosim a povesti de dragoste prost terminate, neterminate, dar intrerupte brusc sau chiar in desfasurare. Toti stim cate ceva despre iubire, dar aproape nimic despre despartire, asta pentru ca o respingem din start, ceea ce este si normal atunci cand credem ca ne aflam alaturi de persoana potrivita.

Iubirea ne schimba, dar durerea ne transforma si singura ta sarcina este sa inveti sa-ti controlezi durerea, pentru ca aceasta nu dispare, ci doar se educa, iar suferinta ramane o alegere. Daca tu alegi sa suferi, ignorand orice lucru care te poate ajuta sa-ti educi durerea, procesul vindecarii incetineste.

Despartirile sunt grele si cu cat ascunzi mai mult ca te doare, cu atat te va durea mai tare. Fii sincer si transparent cu tine; nu este o rusine ca ai iubit si ca suferi.

Am trait iubire adolescentina, iubire platonica, iubirea reala, iubire imposibila, iubire toxica si iubire pasionala. Toate au si durat, au si durut. Din toate am invatat lucruri noi despre oameni si lucruri noi despre mine. Am fost mintita, inselata, lovita, ignorata, judecata, iubita. Cu toate astea am pastrat o relatie buna cu mine, lucru care m-a ajutat sa-mi mentin forta si rezistenta fata de lucrurile negative care mi se intampla. Toti patim cate ceva care ne da lumea peste cap, ne umple de incertitudini, ne pune la indoiala identitatea. Stiu ce spun; cunosc barbati si femei defecti emotional care se lupta zi de zi cu insecuritatile provocate de o despartire, de o iubire imposibila sau pur si simplu de relatia pe care o au in prezent. Daca tu inca judeci dupa aparentele lasate de niste fotografii postate sau de niste povesti fictive, lasa-ma sa te anunt ca esti ratacit in detalii. Fiecare om are o poveste care-l seaca de puteri. O poveste care i-a mutilat fericirea sau poate speranta, doar ca cei mai multi nu recunosc de teama ca vor fi judecati, pentru ca astia suntem noi, oamenii… judecam, judecam, judecam.

Despartirea, doamnelor si domnilor, nu inseamna sfarsitul vietii, ci doar sfarsitul unei etape care trebuie sa te ajute sa evoluezi emotional.

Lasa-te consumat de etapele durerii; consumat, nu controlat! Da-ti voie sa fii trist, sa plangi si sa-ti pui intrebari pentru care nu ai raspuns pe moment. In acelasi timp, refuza complet izolarea fizica sau emotionala. Da-ti voie sa cunosti alti oameni, sa faci lucruri noi, sa iesi in oras si sa te bucuri de tot ce te inconjoara. Vorbeste despre ce simti si despre starile care te incearca si fa-o zambind. Refuza, pentru o vreme, sa te arunci in bratele altcuiva, oricat de tentant ar parea. Risti sa fii ranit iar sau sa transformi, poate, un om bun, intr-un pansament. Nu te folosi de oameni pentru a-ti valida identitatea.

Da-ti voie sa treci prin toate starile in timpul zilei, dar fa o regula din ” nu-ti permite sa adormi trist” si respect-o cu sfintenie.

Trebuie sa fii putin dur cu tine. Trebuie sa te respecti si sa-ti faci niste promisiuni de care sa te tii chiar daca totul intra in conflict cu ce-ti doresti pe moment.

Poate suna melodramatic, absurd, dar functioneaza. Autoeduca-te in fiecare zi!

Razi, zambeste, fii prezent si cel mai important, iarta! Serios, pentru mult timp am crezut ca iertarea este un semn vizibil de slabiciune, dar cand am ales s-o fac, am ramas surprinsa de ce-am simtit; m-am eliberat. Au disparut intrebarile, a disparut si sentimentul de neputinta, au disparut nesigurantele si tot ce ma tinea blocata in urma unei despartiri. Repet, trebuie sa fii dur cu tine. Totul este in mintea noastra si tot acolo se afla si solutiile vindecatoare.

Lupta cu tine, pentru tine. Sunt oameni care te iubesc si care au nevoie de tine. Sunt oameni care vor sa te vada zambind si care lupta pentru asta, dar tu nu ii vei vedea cat timp vei ramane blocat cu gandul la „cum ar fi fost daca”.

O despartire doare foarte tare doar daca te lasi condus de toate efectele negative pe care le are. Doare din ce in ce mai putin daca-ti dai voie sa traiesti, nu doar sa te multumesti ca respiri.

Despartirea este o capcana in care poti ramane blocat doar daca parerea ta despre tine este una proasta. Doar daca crezi despre tine ca nu poti mai mult, ca nu meriti mai mult. Daca nu te iubesti, te vei atasa foarte usor de cei care-ti ofera foarte putin. Vei deveni dependent de atentia lor, de validarile lor.

Suntem o adunatura de oameni defecti. Suntem imperfecti, dar frumosi. Suntem insetati de iubire, pentru ca ni se spune ca iubirea este totul. Tanjim dupa viata in doi, pentru ca in doi totul este mai frumos si mai usor. Visam la povestea de dragoste perfecta, asa cum o vedem prin mintea noastra.

Devenim selectivi, pretentiosi si foarte atenti dupa cateva lovituri primite de la cei pe care i-am iubit. Involuntar ranim oameni care ne vor binele si ne lasam raniti de cei carora le vrem noi binele.

Sunt intrebata des cum am facut sa trec printr-o despartire si sa fiu in continuare toata un zambet, energica si optimista. Stii cum? Stiind ca intr-o zi, necunoscuta mie, ma voi stinge. Voi pierde controlul asupra tuturor lucrurilor pe care le pot face. Stiu ca suna trist, dar sa fim realisti; nu suntem nemuritori, nu ni se cuvine totul si nu primim nimic de-a gata sau degeaba.

Refuz sa-mi irosesc timpul suferind dupa oameni care mi-au facut rau sau care au renuntat prea usor la mine.

Refuza sa te incarci cu durerea provocata de altii! Nu este nici vina lor, nici vina ta, nepotrivirile de caracter sunt firesti.

Atunci cand cineva te raneste, se asteapta sa reactionezi negativ. Sa suferi, sa fii trist, sa fii furios si sa nu-i mai vorbesti vreodata. Se asteapta la o forma de razbunare din partea ta, dovada ca raul pe care ti l-a facut, a avut efect. Ce-ar fi, totusi, sa fii diferit? Sa-ti pastrezi calmul si sa te concentrezi mai mult pe ce-ti doresti tu si mai putin pe ce-si doreste cel care ti-a facut rau. Ce-ar fi sa te gandesti ca cea mai importanta persoana din viata ta, esti tu.

Nu ceea ce esti te tine pe loc, ci ceea ce crezi ca esti!

2 gânduri despre „Durerea nu dispare, se educa.

  1. Așa este, cu toții suntem captivi în închisoarea minții noastre, dar stă în puterea fiecăruia dintre noi să ne și eliberăm din aceasta.
    Mi-a plăcut mult articolul și am de gând să aplic în viața mea această lecție.
    Mulțumesc!

    Apreciază

☟ ☺

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.