Eu cand vreau sa scriu, scriu! Si totusi, de ce scriu?

     

Unknown                  „Un om care scrie nu e niciodata singur” P.V.

Un om are o explicatie despre cum a ajuns sa faca ce face astazi.

Un artist, are o poveste.

Nu conteaza ce spui, conteaza cum o spui.

Diferenta dintre explicatie si poveste poate fi insesizabila, totul sta in felul de a povesti.

Eu pot scrie despre cea mai plictisitoare zi din viata mea in mai putin de 100 de cuvinte, dar daca stiu sa povestesc, poate deveni cea mai interesanta zi din viata mea, pentru cititori.

Fiecare om are un mod de a se exprima.

Curajul i-a facut pe unii sa devina artisti, cu sau fara voia lor. Unii se exprima prin muzica, altii picteaza, eu scriu.

Am inceput sa scriu cand… am invatat sa scriu.

Nu stiu daca dintr-o pasiune ascunsa, sau de nevoie, dar preferam sa comunic cu cei din jurul meu prin scrisori. Acum, privind retrospectiv, imi dau seama ca o faceam de teama.

Exprimarea verbala nu era o optiune pentru mine.

Nimeni nu parea ca vrea sa ma asculte. Asa ca, inarmata cu pix si foaie, compuneam scrisori si-mi asterneam nemultumirile si sentimentele. Devenise un obicei.

Intodeauna am avut un jurnal; la inceput era un caiet simplu, mai tarziu devenise o agenda frumoasa.

Internetul mi-a dat ocazia de a-mi face gandurile publice, dar tot jurnalul imi cunostea cele mai ascunse trairi si sentimente.

O lunga perioada de timp m-am concentrat pe alte activitati, dar nu uitam sa mai scriu cand ma simteam incarcata. Asterneam totul pe o hartie si apoi o aruncam la gunoi, nu inainte de a o face bucatele mici mici mici. Ma eliberam.

Scriu sa ma eliberez. 

Mai tarziu mi-am facut un blog.

Dorinta de a avea un blog a fost mai mult de a cunoaste oameni. Viata mea era de asa natura, in acea perioada, in care nu aveam voie sa am prea multi prieteni. Si nu aveam.

Partea interesanta a venit cand m-a izbit pofta de a citi. Am inceput sa citesc carte dupa carte.

Citind, m-am cunoscut mai bine, mi-am acceptat defectele si mi-am fructificat calitatea de a scrie.

Citind, mi-am imbogatit cunostintele si efectele nu au intarziat sa apara.

Citind, am descoperit ca-mi plac la nebunie jocurile de cuvinte si-mi place la nebunie sa ma folosesc de asta cand scriu.

Unii nu ma inteleg, altii sorb pana la ultimul cuvant. Delicios de ametitor. 🙂

Unele cuvinte pot fi comestibile.

 Scrisul reprezinta chintesenta.

Prin jocurile de cuvinte intalnite in ceea ce scriu, imi exprim cele mai ascunse ganduri si multi nu-si dau seama.

Multi ametesc, dar le plece.

Unii ametesc si renunta sa citeasca in continuare.

Altii obosesc si cel mai probabil ma injura.

La inceput scriam cu gandul ca vor fi foarte putini cei care ma vor citi. Deprimant, stiu. Dar asta imi oferea si o consolare; daca ma fac de rusine, macar nu am prea multi martori.

Cu timpul, scrisul a trezit in mine dorinte ascunse.

Ma transform in ceea ce scriu.

 Astazi scriu despre orice.

Am renuntat la anonimat de ceva vreme; nu ma mai ascund dupa articolele mele. Mi-am invins teama.

Recunosc, ceea ce fac ma implineste. Multi n-au crezut in pasiunea mea, altii mi-au spus ca nu voi ajunge nicaieri.

Putini sunt cei care m-au incurajat si mai putini cei care ma inteleg iar pentru mine este suficient. Din putin se face totul.

Din putin ai devenit si tu ceea ce esti astazi.

Multi spun despre oamenii care scriu ca sunt oameni timizi, naivi, tristi, deprimati, singuratici etc. Considera ca alergam disperati dupa faima si atentie.

Eu scriu pentru ca-mi place.

Pentru ca pot!

Pentru ca vreau.

Scrisul este felul meu de a ma exprima. Este modul prin care-mi pot aseza gandurile in ordine.

Este singura optiune, in unele cazuri.

Foarte multi oameni nu mai au rabdare sa asculte povestile celorlalti, ei prefera sa citeasca. De ce? Pentru ca nu poti alege ce sa asculti, dar poti alege ce sa citesti.

D’asta scriu.

Prin scris las cititorii sa-si aleaga singuri tonalitatea, mediul si timpul. Le dau voie sa-si dezvolte simturile si imaginatia.

Stephen King spune ca scrisul este telepatie.

Nu contest. Eu spun ca scrisul este si o strategie.

Daca admiri un om care scrie este dovada ca si tu o poti face. Tot ceea ce admiram la altii, continem si noi in stare latenta.

Dupa ce scriu, sterg, refac, corectez, citesc si ma declar multumita. De multe ori imi vine sa sterg totul.

Scriu pentru ca ma descopar.

Uneori pentru a alina durerile altora. Alteori pentru a-mi alina sufletul.

Cand scriu, imi parchez grijile intr-un loc ferit de lume.

Nu scriu despre floricele si lucruri frumoase, dar false. Nu scriu despre plimbari pe malul marii si un sarut furat intre doua valuri. Scriu despre realitatea privita prin ochii mei.

Nu scriu pentru aprecieri si laude, nici pentru ca trebuie. Nici sa te impresionez, nici sa vand o imagine.

Cand scriu, rup bucati din mine. 

Scriu sa-ti tulbur gandurile.
Probabil, uneori, iti amintesc ca esti om.

Poate te plictisesc, poate iti trezesc interesul, dar eu scriu pentru a spulbera monotonia vietii.

Probabil, atunci cand ma citesti aflii despre tine lucruri pe care altii nu ti le spun.

D’asta scriu!

Cand scriu, imi rascolesc prin amintiri vechi si reusesc sa dau sens si nonsensului.

Scriu pentru ca asa imi amintesc cum este sa iubesti si sa doara.

Scriu pentru ca-mi place sa fac sacrificii pentru ceea ce ma impliniste.

Scrisul este semnatura vietii mele. 


Urmatorul articol ar trebui sa fie despre:
(polls)

Anunțuri

2 gânduri despre „Eu cand vreau sa scriu, scriu! Si totusi, de ce scriu?

Parerea ta care este? ☟ ☺

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s