Simplu, in 629 de cuvinte.

Lucrurile simple pentru unii oameni sunt simple si atat.

Lucrurile simple pentru mine au capatat o valoare emotionala multifunctionala.

In ultimii ani am observat la mine schimbari majore de comportament si de gandire.

Poate am avut foarte mult timp liber la dispozitie, timp in care am pus accent pe lucrurile cu adevarat importante.

Ori poate asa am fost mereu si doar acum am avut curajul de a ma cunoaste mai bine.

Sau poate unde am avut o viata agitata cu du-te-vino, cu mult prea multe intrebari, cu probleme de autocontrol… Poate ca nu voi afla niciodata raspunsul, lucru care nu ma sperie odata ce am ajuns la un nivel in care percep cu luciditate situatiile reale.

Uneori simt ca sunt o persoana iremediabil slaba, o persoana care a reusit sa sa-si justifice slabiciunile cu complezenta, iar cei din jur, cei care nu inteleg asta, reusesc fara prea multe eforturi sa ma raneasca.

Dar in continuare lucrurile simple fac ca toate moleculele corpului meu sa fie invadate de fericire.

Am  momente –  ca multi altii, nu? –  in care sunt pierduta. Nu ma simt pierduta, eu chiar sunt. Petrec zile intregi in care refuz sa accept faptul ca sunt lovita de depresie. Uneori devin posesoarea unei dorinte obsesive de a pune mana pe intructiunile vietii. Refuz sa cer sfaturi, sa recunosc ca am nevoie de ele. Imi alung propriul sprijin.

De ce sa las pe cineva sa vada ce ma doare, ce ma inteapa si ce ma darama?

De ce sa prind curajul sa cer o parere?

Cu toate astea, la final, realizez ca lucrurile simple sunt cele care ma ajuta sa fac diferenta intre paranoia si realitate. Aleg realitatea pentru ca este cea mai sanatoasa, desi tratamentul este aparent foarte dureros.

Sa zambesti, sa razi, sa canti, sa dansezi, sa tipi, sa alergi, sa visezi cand lumea ta este data peste cap, pare cu adevarat imposibil, dar ele sunt injectii necesare tratamentlui.

Nu vreau sa fac abuz de filozofie tendatioasa, dar chiar realizez ca EU sunt asa. Nu cu toata lumea, nu cu oricine… dar cu mine cel mai mult. O tortura!

Dorinta disperata de a ne afla intr-o continua competitie ne obliga sa ne complicam viata… si ne transformam  in persoane complexate, rele, egoiste, invidioase si gata-gata sa-si atace oricand apropiatul.

Noi oamenii am invatat (si ne place la nebunuie!) sa traim intr-un ritm alarmant, sa ne plictisim repede de lucrurile simple si incepem sa adaugam cantitati enorme de  fel si fel de condimente daunatoare. Odata ce ne trezim in mijlocul unui lucru complicat suntem cei mai fericiti pentru ca avem pentru ce sa ne stresam, pentru ce sa plangem, sa ne lovim de depresii, sa ne punem miliarde de intrebari, sa inaintam intr-o continua ceata, ca la final sa ne dorim cu disperare ca lucrurile sa fie mai simple…

Este cu adevarat greu sa renuntam la masti, sa fim simpli, sa traim simplu, dar cred ca totul tine de un echilibru pe care trebuie sa-l gasim cat mai repede. Este destul ca viata noastra se complica oricum; inevitabil, din curiozitate, de nevoie, din dorinta, din iubire… dar hai sa zambim oricum, fie si tamp.

Sa profitam de faptul ca zambetul este contagios si sa-i „imbolnavim” pe toti cei care au uitat sa zambeasca. Hai sa ne bucuram cu adevarat de razele soarelui care isi fac loc printre crengile copacilor urmarindu-ne pe tot parcursul plimbarii noastre. Hai sa respiram sincer, sa gandim sincer, sa fim simpli…

Lucrurile simple sunt ieftine sau gratuite si poate tocmai asta ne face sa credem ca nu ni se potrivesc.

Cum sa nu iubesc simplul cand este atat de curat, atat de natural si atat de revigorant? Cum am intraznit sa ignor atata vreme lucrurile simple?

Si ma mai intrebam de ce nu eram fericita…