Ce se intampla cand nu se mai intampla nimic?

abstract clocks time 1920x1080 wallpaper_www.wall321.com_8Si totusi, totul se intampla atat de repede…

Sa ne dam seama cum am ajuns unde suntem, trebuie sa ne amintim de unde am pornit. Si de ce.

Daca gandurile oamenilor s-ar transforma in sunete, am fi auzit multe strigate de disperare. De dor. De regrete.

 As fi auzit cand te gandesti la mine.

Am fi auzit pasii alergatori celor de fug de singuratate. Si celor rataciti.

Si cum suna pasii tai spre mine.

Daca starile oamenilor ar prinde culoare, am fi vazut multe nuante de regrete.

 As fi vazut si ce culoare porti tu pentru mine.

Cand nu se mai intampla nimic, se intampla schimbarile.

Se intampla totul.

Nu e usor sa fi departe de tot ce te facea fericit. Si daca durerea ar fi timp, ai vrea sa nu mai ai deloc.

Daca ai trasforma in cuvinte ce simti acum, ar fi cuvinte de dor sau Continuă lectura

Reclame

Te iubesc, auzi?

„Inca de prima data de cand te-am gustat.

Inca de prima data de cand m-ai atins.

Chiar si atunci cand faceai sa doara.

Uneori nu te intelegeam si voiam sa te las. Alteori imi dadeai o sumedenie de motive sa raman, dar parea ca nu mai vrei tu sa stai.

Ravaseai totul in timp ce eu incercam sa le pun in ordine. Si invers.

Ti-am pus milioane de intrebari, ba imi dadeai prea multe raspunsuri, ba te prefaceai ca nu ma auzi.

Ulterior mi-ai raspuns, dar nu mai conta. Parca.

Esti de neinteles; uneori ma lasi singura, alteori simt ca ma sufoci.

Nu te mai suport, dar vreau mai mult. Sa nu te opresti aici, vreau sa vad ce urmeaza.

Singurele lacrimi pe care le-am varsat din vina ta, au fost de ciuda.

Sunt zile cand mi-e pofta de tine, pofta de ce pofteam impreuna. Dar tu nu.

Sunt si acele zile in care ti-e pofta tie. Si eu nu.

Oare e vorba de orgolii sau de sincronizare? Nu ma astept sa raspunzi acum, stiu ca o vei face mai tarziu.

Dar, te iubesc, auzi?

Stiu ca pot alege intre tine si… fara tine. Te aleg pe tine. Nu intreba de ce. Stii mai bine ca mine.

Fara tine esentialul meu nu ar spune nicio poveste despre mine.

Felul in care te iubesc este felul in care m-ai facut sa te iubesc. Nu e vina mea daca nu-ti convine galagia pe care o fac de dimineata pana seara. Se vede ca-ti place si tie, altfel ai fi plecat de mult.

Stiu ca si tu ma iubesti. Aud.

Cand stingem lumina, aprindem visele. 

Te iubesc, viata, m-auzi? „

Cum sa faci dragostea sa ramana?

Vorbim despre dragoste mai mult decat o simtim.

How-to-love

*Si daca esti aici cu speranta ca vei gasi o lista despre cum sa menti iubirea aprinsa, te sfatuiesc sa inchizi pagina.

Te-ai lasat influentat de titlu, probabil la fel de simplu cum te lasi influentat de „fluturi in stomac”.

Despre dragoste nu sunt in masura sa dau sfaturi. Despre cum se mentine ea, nici atat.

Ce urmeaza, este cu totul altceva.

In ciuda dificultatilor intalnite in cupluri, viata in doi ramane stilul de viata pe care oamenii si-l doresc. Pare sa fie cea mai buna garantie a fericirii pe termen lung.

Intre dragoste si pasiune se afla o ingramadeala de diferente.

   Se spune ca pasiunea se mai numeste si dragoste oarba, pe cand iubirea este angajament.

In adolescenta, fiind instabili emotional, dezvoltam pasiuni, nu ne indragostim. Dar atunci nu ne putem da seama de acest lucru. Mai tarziu, realizam ca indragosteala are alt gust si alt miros. Si doare altfel.

De-a lungul vietii suntem incercati de iubire si pasiune fara a fi avertizati ca intre cele doua exista totusi niste diferente.

Inceputurile sunt cele mai frumoase.
Inceputul tau poate tine o saptamana,
o luna sau o viata.

Continuă lectura

Eu cand vreau sa scriu, scriu! Si totusi, de ce scriu?

     

Unknown                  „Un om care scrie nu e niciodata singur” P.V.

Un om are o explicatie despre cum a ajuns sa faca ce face astazi.

Un artist, are o poveste.

Nu conteaza ce spui, conteaza cum o spui.

Diferenta dintre explicatie si poveste poate fi insesizabila, totul sta in felul de a povesti.

Eu pot scrie despre cea mai plictisitoare zi din viata mea in mai putin de 100 de cuvinte, dar daca stiu sa povestesc, poate deveni cea mai interesanta zi din viata mea, pentru cititori.

Fiecare om are un mod de a se exprima.

Curajul i-a facut pe unii sa devina artisti, cu sau fara voia lor. Unii se exprima prin muzica, altii picteaza, eu scriu.

Am inceput sa scriu cand… am invatat sa scriu.

Nu stiu daca dintr-o pasiune ascunsa, sau de nevoie, dar preferam sa comunic cu cei din jurul meu prin scrisori. Acum, privind retrospectiv, imi dau seama ca o faceam de teama.

Exprimarea verbala nu era o optiune pentru mine.

Nimeni nu parea ca vrea sa ma asculte. Asa ca, inarmata cu pix si foaie, compuneam scrisori si-mi asterneam nemultumirile si sentimentele. Devenise un obicei.

Intodeauna am avut un jurnal; la inceput era un caiet simplu, mai tarziu devenise o agenda frumoasa.

Internetul mi-a dat ocazia de a-mi face gandurile publice, dar tot jurnalul imi cunostea cele mai ascunse trairi si sentimente.

O lunga perioada de timp m-am concentrat pe alte activitati, dar nu uitam sa mai scriu cand ma simteam incarcata. Asterneam totul pe o hartie si apoi o aruncam la gunoi, nu inainte de a o face bucatele mici mici mici. Ma eliberam.

Scriu sa ma eliberez. 

Mai tarziu mi-am facut un blog.

Continuă lectura

Pentru ca! – 1000 de cuvinte.

Cand incerci sa devi altceva decat esti, risipesti din ceea ce esti. 

…nu vei vrea sa te privesti pe tine in celalat, asa se incheie articolul Singuratate VS. Solitudine. Articol care a promis o continuare.

Uneori sunt mai dura cu mine decat cu ceilalti.

Uneori sunt la fel de dura si cu ceilalti. Este obositor.

Este obositor sa fiu dura, fie ca este vorba de mine sau de alte persoane.

Si cand obosesc, imi inlatur masca protectoare, cum obisnuiesc s-o numesc si ghici ce se intampla! Imi arat slabiciunile.

Si nu de putine ori slabiciunile mele au fost armele altora impotriva mea.

Am fost mintinta, inselata, ingenunchiata, tradata si probabil din dorinta razbunarii inconstiente, le-am facut si eu la randul meu altor persoane. Este obositor.

Atunci am ales!

Am ales sa fiu singura, sa invat despre solitudine si sa-mi privesc adevaratele prioritati.

Daca in articolul anterior despre Singuratate VS. Solitidine am parut incisiva, sunt curioasa cum voi fi catalogata dupa ce voi incheia acest articol pentru care nu voi promite o urmare.

Continuă lectura

Singuratate VS. Solitudine

„Sunt o femeie in continua dezvoltare. Ma straduiesc la fel ca si ceilalti. Incerc sa invat din orice conflict, din orice experienta. Viata nu este niciodata plictisitoare.” (Oprah Winfrey)

Multa lume se intreaba de ce sunt singura la 29 de ani. Va asteptati sa fac o lista? N-am sa fac.

Pentru ca asa vreau eu si pentru ca pot! ar fi un raspuns din aroganta. Un raspuns care ar ridica alte intrebari pe langa faptul ca ar ridica si o spranceana.

Ca orice femeie aproape de 30 de ani, ma lovesc de intrebari si presiuni din partea celor din jur.

Nu-mi este teama de criza 30. Totul este in mintea noastra.

Continuă lectura

Noi, femeile, avem pretentii.

 

Dar de ce s-avem pretentii?

Noi, femeile, trebuie sa-l intelegem pe el, pe mama lui, pe prietenele mamei lui,  pe prietenii lui, pe catelul lui, pe prietenii catelului lui.

Pe faptul ca este obosit, stresat, nervos, beat, confuz.

Trebuie sa intelegem repede de ce, cum si cand. Si sa nu cumva sa uitam cat.

Trebuie sa le explicam rar,  pe scurt.

Trebuie sa le gatim ce le place, sa le spalam hainele si sa le calcam pe toate.

Trebuie sa fim frumoase.

In fiecare zi altfel de frumoase.

Trebuie sa ne imbracam dupa dorintele lui (valabil si pentru dezbracat), sa ne coafam dupa cum i-ar placea, sa ne rujam cum ii place si sa ne parfumam cu ce-i place.

Toata treaba cu femeia si barbatul era brutal de simpla in vremurile despre care doar citim.

Simplu –  cei doi se trezeau impreuna cu soarele, el pleca la vanatoare impreuna cu alti barbati, ea statea acasa si „gospodarea”. Dupa care, seara pe racoare, ea se aseza cu celalalte femei la barfa. El venea acasa, manca, mai incercau o data pentru inca un mostenitor (doar daca oboseala nu-l dobora pe barbat) si fiecare doarmea linistit pe partea lui de pe patul din paie care nu deranja pe nimeni atunci.

Punct.

Simplu.

Acum insa, cum de-a lungul timpului s-au cam complicat toate si era culmea ca tocmai acest lucru sa ramana neschimbat, noi femeile avem pretentii.

Normal ca avem pretentii!

Trebuie sa intelegem, sa nu uitam, sa ne prefacem ca uitam, sa iertam, sa facem tot, oricand si de oriunde.

Ei… daca ne inteleg pe noi, inteleg TOT.

Insa, problema care complica si mai tare lucrurile este  ca pentru ei suntem de neinteles.

Si acum ma  intreb… care dintre femeie si barbat a evoluat (mai mult)?