Când iți dai seama… ?

Când iți dai seama că nu-ți mai pasă? Atunci când poți, dar nu mai vrei, sau atunci când vrei, dar nu mai poți?

Când iți dai seama că așteptările tale sunt de la  persoane nepotrivite? Când oftezi dezamăgit, sau când zâmbești dezamăgit?

Când iți dai seama că celălalt nu mai poate fi întors? Când nu mai luptă ca înainte, sau când nu mai luptă deloc?

Când trebuie să renunți? Atunci când nu mai ai pentru ce să lupți, sau atunci când lupți degeaba?

Întrebări pentru care răspunsurile există doar atunci când gândurile sunt preasate la rece.

Întrebări pe care ni le punem de sute de ori și ne răspundem doar o dată.

Răspunsuri care dor, dar vindecă.

Când viața ne oferă mai multe posibilități suntem convinși că o alegem pe cea mai bună. Când, de fapt, cea mai bună opțiune nici măcar nu a fost luată in considerare.

Și lucrurile încep să se complice.

HA!

Intr-o lume plina de oameni doi in/plus unu, ca la ofertele de reduceri, am devenit extrem de realista. Rautacioasa-relatista, m-as defini daca tot vorbesc de realism. Prefer realitatea cruda, decat sa ma imbat cu apa rece.

Una dintre falsitatile reale este draga noastra retea de socializare de care nu ne putem dezlipi. Un loc unde devenim ceea ce nu suntem si acelasi loc unde se creaza cele mai gresite impresii.

Astazi, 1 martie, ar trebui sa intru in rand cu lumea si sa va urez tot ce se ureaza, sa caut cea mai frumoasa fotografie in care sa se afle flori, un snur alb-rosu aruncat la misto prin poza si sa etichetez toata lista mea de prieteni. Sa scriu si o poezie, sa primesc zeci de like-uri si comentarii parca trase la indigo. Serios acum, despre ce vorbim? Ne uram la multi ani din orice, incat abia mai simtim adevaratele urari de la multi ani. Este Craciunul, ne spunem la multi ani. De revelion, la multi ani. De 1 martie, 8 martie, la multi ani. Pastele ne aduce la multi ani si el. Ziua copilului vine cu un la multi ani pentru toti pentru ca la urma urmei toti inca suntem copii. Zile de nume, la multi ani. Ziua nationala, la multi ani. Ziua indragostitilor, la multi ani. Serios acum, ce la multi ani mai este simtit cand este ziua ta? Parca si ieri ti s-a spus la multi ani…din alte motive.

De cand m-am trezit, pagina mea de news feed este invadata, inundata, aproape violata de alb, rosu, ghiocei si flori care au pe X, Y, Z si inca 86 others etichetati, pentru care exista acelasi mesaj cu o primavara frumoasa etc.

Sincer acum, eu si cei care nu mai intelegem nebunia asta online, nu credem ca intereseaza, cu adevarat, pe cineva despre ce primavara vom avea noi. Nu cred ca intereseaza pe nimeni sa fim noi fericiti si sa avem parte de tot ce ne doresc ei in goana dupa like-uri si atentie. Toti o stiu, putini o recunosc.

Prefer sa fiu “ca pe vechi” si sa-mi placa lucrurile aparent nesimnificative. Am primit si martisoare, si flori de primavara, REALE! Florile stau intr-o cana colorata, ca n-am vaza, dar cu cele dintr-o poza ce sa fac? Nu-s mai frumoase cele asezate pe masa si dau culoare casei? Nu-i mai placut sa primesti un telefon sau un mesaj privat de la cineva care CHIAR iti doreste tot ce se doreste? Fie ca o face din politete, din obligatie sau mai stiu eu din ce motiv, dar o face frumos, te cauta in agenda, te suna sau iti trimite un mesaj. Putin mai “complicat”, ce-i drept, decat simpla tag-urire la gramada intr-o poza de pe google. Si asta se intampla cu fiecare sarbatoare de la Craciun pan’ la celalalt Craciun.

Cand nu este vreo sarbatoare si nu avem ce ura, invadam ecranul cu poze ce contin mesaje despre iubire falsa, prieteni falsi (prieteni falsi, da?), despre dezamagire, lacrimi, suparare. Ne incurajam, ne plangem de mila, ne bucuram etc. Dar cum prindem o ocazie, hop! la taguit toata lista cu urari de bine si pupici cat cuprinde. Apropos, ne mai pupam daca ne vedem pe strada? Ne imbratisam si ne zambim asa cum o facem din degete tastand?

Goana dupa like-uri si atentie a devenit mai ceva decat goana dupa bani, pentru ca se obtin mai simplu.

Cu riscul de a-mi lua multe… primaveri frumoase si urari de bine peste fata de la cititori, prietenii mei virtuali si restul multimii, va intreb, pe bune? Voua chiar va place sa vedeti aceleasi chestii de la cei 120.000 de prieteni din lista voastra?

Ei bine, poate am exagerat cu cifra de mai sus, eu am doar 68 de prieteni, iar pe 99% dintre ei ii cunosc personal. Si totusi… nu atat de personal incat sa ii cred pe cuvant pe cei care-mi ureaza toate cele bune si frumoase din moment ce in timpul anului nici nu m-au intrebat ce mai fac, daca mai fac ceva… Dar, ca tot vorbim de realism, am auzit ca altii ii intreaba pe altii de mine cu… ce mai fac. Asta ar trebui sa ma ingrijoreze?

Oameni buni, intelegatori si realisti, credeti-ma pe cuvant, sunt intr-o dispozitie foarte buna si nu m-a suparat nimeni azi ca sa credeti ca “nervii scrie” pentru mine, dar daca priviti lucrurile clar, pentru o clipa macar, nu-i mai placut si mai emotionant sa primiti urarile, daca tot se fac, la un telefon sa ii auziti si vocea? “Iti doresc o primara linistita, draga X.”, alaturi de o urare personalizata despre ceva sa atinga unde trebuie. Un sms, daca se mai stie ce este, inseamna si el ceva mai mult decat sa fim aruncati intr-o poza/urare la gramada cu oameni despre care nu avem habar. Daca intraznesc sa aduc vorba despre felicitari prin posta, cate primaveri peste fata imi primesc?  Continue reading

Câteva cuvinte pentru ea…

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât apreciez lucrurile cu adevărat valoroase.  Timpul, sănătatea și familia, lucruri pentru care am dezvoltat o pasiune. Atâta timp cât aceste trei elemente sunt întregi și-mi aparțin, restul este un fleac. Restul vine si pleacă.

Știu că nu interesează pe nimeni, dar astăzi este ziua mamei mele, ființa care, în urmă cu 48 de ani, a venit pe lume. Douăzeci de ani mai târziu a devenit mamă la rândul ei, facându-mi mie cunoștință cu viața. Doi ani mai târziu mi-a făcut cel mai frumos cadou, o soră.

Fiecare mamă este cea mai bună mamă pentru copilul ei. Fiecare mamă este specială, în primul rând pentru că este femeie, apoi pentru că este mamă. O mamă învață alături de copilul ei să fie mamă, un copil învață langă mama lui să fie om. Cel puțin asta îmi inspiră mie mama mea.

O ființă care m-a suportat eroic, și o face în continuare. Și-a testat răbdarea la cote maxime și este alături de mine indiferent de alegeri si decizii. Mama, pe care o apreciez în fiecare zi pentru ceea ce este și azi pentru că este

În întreaga călătorie a vieții mele mi s-au dat nenumărate motive să mă conving că mama este singura persoană care-mi vrea binele cu adevărat si care se bucură cu adevărat pentru mine.

Sunt norocoasa unei mame ca ea, modernă, energică, puternică, susținătoare. Este mama mea care a ales să folosească o pedeapsă în locul unei palme, lucru care a durut mai tare, dar care m-a învățat să aleg ce-i mai bine pentru mine. Este cea care, deși nu mai eram chiar un copil, îmi lăsa, langă mine, peste noapte un ursuleț de pluș care ma făcea sa zâmbesc când ma trezeam dimineața să plec la scoală. Dacă atunci acel ursuleț de pluș era doar un ursuleț de pluș, până azi am avut timp să realizez câte sentimente și cuvinte se aflau în acel gest.

Mama, care a mutat munții din loc (pe bune că i-a mutat) să ne aibă lânga ea. Ea, cea care este în stare să lupte cu oricine si oricât atâta timp cât noi îi suntem alături. Mama, care, forțată de situație, se putea lăsa pradă sorții și-și putea dedica întreaga viață propriei persoane, dar a ales să-și dedice timpul luptând pentru noi. A luptat, a câștigat și a luptat în continuare. Pentru mine este un exemplu nu pentru că este mama mea, ci pentru că a rupt bucăți din ea pentru a ne completa pe noi. A rupt din ea, din tinerețea ei, din timpul ei, din orice altceva o putea face fericită, pentru a ne avea alături și pentru a avea grijă de noi. S-a luptat în necunoscut cu o singură armă, iubirea pentru copiii ei și cu asta a învins tot ce-i stătea în cale.

Este omul căruia îi datorez tot ce sunt azi, tot ce am azi. Persoana căreia ii voi spune “mami” întodeauna. Ființa care mi-a dat viață, putere si motive sa fiu mai conștiincioasă.

Nu știu dacă primul cuvânt rostit de mine a fost “mama”, dar cu siguranță primele sentimente de iubire și afecțiune au fost pentru ea.

La multi ani, mami!

 

 

Cel mai bun!

Un lucru este cert: timpul trece indiferent de dorintele noastre in ceea ce-l priveste. Ca de fiecare data, la sfarsitul unui an, fiecare dintre noi  facem o retrospectiva a anului ce tocmai s-a scurs parca prea repede.  “Parca prea repede!”  fraza cu care incepem analiza trecutului, continuand astfel sirul de evenimente petrecute de-a lungul anului. 
Am ales sa adaug o postare ca multe altele aflate pe blogosfera din intrega lume: despre anul ce-a trecut si despre anul ce vine.  Continue reading

Sa iubesti doare, dar de ce?

Fiecare dintre noi avem pareri diferite despre orice lucru care vine la pachet cu viata. Asta, printre altele, ne face diferiti.

Fiecare dintre noi are o parere diferita si despre iubire –  despre cum am simtit-o, despre cum o simtim, sau despre cum am vrea s-o simtim. Tu, cel care citesti randurile astea, te poti afla intr-o relatie frumoasa in care esti iubit si iubesti intens. Totul este bine, lin si cu siguranta daca te intreb ce este dragostea, mi-o vei descrie pe baza trairilor tale prezente. Sau te poti afla la capatul unei reatii de la care aveai sperante si totul pare ruinat. Sau pur si simplu te poti afla in momentul in care visezi pe fuga (sau nu) la momentul in care te vei indragosti de cineva care va fi fascinat de existenta ta. Ori, desi am vrut sa evit aceasta situatie, te afli intr-un moment in care suferi, suspini si iti hranesti starea proasta cu amintiri, imaginatie… Continue reading

Despre oamenii oameni si despre oamenii si atat.

Pentru moment ma aflu intr-o situatie interesanta de confuzie. Si este o confuzie care m-a tarat violent prin diferite stari.

Pentru prima oara in viata mea am fost pusa in situatia de a categorisi oamenii cu atentie: oamenii care sunt oameni, si oamenii si atat. Inainte de ajunge la concluzia ca unii oameni sunt oameni degeaba, va garantez ca am stat ore intregi din zi si din noapte sa analizez situatia la microscop. Dupa o introspectie destul de profunda am concluzionat, pentru a nu stiu cata oara, ca totul in viata se intampla cu un scop, chiar daca repercusiunile sunt aparent devastatoare. Aparent spun pentru ca totul in viata este un test, de fapt. Orice situatie, fie ea si mistuitoare, ne invata sa ne descoprtim reactiile.

Uneori in viata… de fapt, mai tot timpul in viata, suntem obligati sa intalnim oameni care echivaleaza cu un sac de gunoi… gol. Un lucru esential, as spune. Un lucru care se afla in casa fiecaruia, dar fara vreo importanta anume. Il folosim strict pentru a-l arunca la ghena de gunoi dupa ce il umplem cu tot ce nu ne mai trebuie, iar de acolo ajunge intr-o groapa cu multi alti saci de gunoi, de la cei mai mari pana la cei mai mici. Si de acolo tot ce trebuie sa se intample, se intampla. Dar intorcandu-ma la oameni, nu ca despre ei nu as fi vorbit si pana acum, insist sa cred ca unii oameni chiar nu au o viata persoanala pe care sa se concentreze si prefera cu usurinta sa judece exact ce nu-i priveste. Le este mai usor sa deschida gura judecand alte persoane, decat sa-si rezolve propriile probleme. Mult mai usor sa judece dupa aparente, decat sa se uite la propria persoana. Si mult mai usor sa traga concluzii si sa-si formeze pareri, decat sa se intrebe daca viata lor este cu adevarat un exemplu pentru altii.

Suntem judecati dupa felul in care mergem, dupa felul in care vorbim, dupa felul in care gesticulam chiar. Am ajuns sa fim judecati pentru trecutul nostru, pentru greselile noastre care nu i-a afectat in nici un fel pe ei. Suntem judecati dupa tinuta, pentru tatuajele care, oricat de neortodoxe sunt ele, pot ascunde o poveste dramatica, frumoasa, sau pur si simplu inseamna ceva pentru cel care a ales sa le poarte intreaga viata. . Suntem aspru judecati pentru fusta prea scurta, pantalonii prea colorati, pantofii pe care i-am purtat si ieri. Pentru masina pe care o conducem, chiar si pentru cea pe care nu o conducem. Suntem judecati si criticati pentru ceea ce facem si mai rau pentru ce nu facem. Ajungem sa fim criticati chiar si pentru felul in care respiram. Asa e lumea? NU! Asa sunt oamenii care sunt oameni si atat.  Suntem judecati din invidie, din lipsa lor de ocupatie, lipsa, tot a lor, de subiecte de discutat. Un lucru il pot spune cu certitudine si anume ca suntem cel mai aspru judecati de cei care, de fapt, nu ne cunosc deloc, dar pretind ca ne cunosc doar prin simplul fapt ca am avut o oarecare conexiune candva, sau pentru si mai simplul fapt ca am schimbat cateva vorbe de cateva ori.

Nu vrem sa ascultam de ce, nu vrem sa stim de ce atata timp cat “stirea zilei” arata exceptional asa cum arata. Nu vrem sa cunoastem motivul sau scopul, daca este adevarat sau nu. Noi doar criticam si judecam. Criticam si judecam!  Continue reading

Simplu, in 634 de cuvinte.

Lucrurile simple pentru unii oameni sunt simple si atat. Lucrurile simple pentru mine au capatat o valoare emotionala multifunctionala. 

In ultimii ani am observat la mine schimbari majore de comportament si de gandire. Poate am avut foarte mult timp liber la dispozitie, timp in care am pus accent pe lucrurile cu adevarat importante. Ori poate asa am fost mereu si doar acum am avut curajul de a ma cunoaste mai bine. Sau poate unde am avut o viata agitata cu du-te-vino, cu mult prea multe intrebari, cu probleme de autocontrol… Poate ca nu voi afla niciodata raspunsul, lucru care nu ma sperie odata ce am ajuns la un nivel in care percep cu luciditate situatiile reale. 

Uneori simt ca sunt o persoana iremediabil slaba, o persoana care a reusit sa sa-si justifice slabiciunile cu complezenta, iar cei din jur, cei care nu inteleg asta, reusesc fara prea multe eforturi sa ma raneasca.

Dar in continuare lucrurile simple fac ca toate moleculele corpului meu sa fie invadate de fericire. 

Am  momente –  ca multi altii, nu? –  in care sunt pierduta. Nu ma simt pierduta, eu chiar sunt. Petrec zile intregi in care refuz sa accept faptul ca sunt lovita de depresie. Uneori devin posesoarea unei dorinte obsesive de a pune mana pe intructiunile vietii. Refuz sa cer sfaturi, sa recunosc ca am nevoie de ele. Imi alung propriul sprijin. De ce sa las pe cineva sa vada ce ma doare, ce ma inteapa si ce ma darama? De ce sa prind curajul sa cer o parere? Cu toate astea, la final, realizez ca lucrurile simple sunt cele care ma ajuta sa fac diferenta intre paranoia si realitate. Aleg realitatea pentru ca este cea mai sanatoasa, desi tratamentul este aparent foarte dureros. Sa zambesti, sa razi, sa canti, sa dansezi, sa tipi, sa alergi, sa visezi cand lumea ta este data peste cap, pare cu adevarat imposibil, dar ele sunt injectii necesare tratamentlui.

Nu vreau sa fac abuz de filozofie tendatioasa, dar chiar realizez ca EU sunt asa. Nu cu toata lumea, nu cu oricine… dar cu mine cel mai mult. O tortura!

Dorinta disperata de a ne afla intr-o continua competitie ne obliga sa ne complicam viata… si ne transformam  in persoane complexate, rele, egoiste, invidioase si gata-gata sa-si atace oricand apropiatul. 

Noi oamenii am invatat (si ne place la nebunuie!) sa traim intr-un ritm alarmant, sa ne plictisim repede de lucrurile simple si incepem sa adaugam cantitati enorme de  fel si fel de condimente daunatoare. Odata ce ne trezim in mijlocul unui lucru complicat suntem cei mai fericiti pentru ca avem pentru ce sa ne stresam, pentru ce sa plangem, sa ne lovim de depresii, sa ne punem miliarde de intrebari, sa inaintam intr-o continua ceata, ca la final sa ne dorim cu disperare ca lucrurile sa fie mai simple

Este cu adevarat greu sa renuntam la masti, sa fim simpli, sa traim simplu, dar cred ca totul tine de un echilibru pe care trebuie sa-l gasim cat mai repede. Este destul ca viata noastra se complica oricum; inevitabil, din curiozitate, de nevoie, din dorinta, din iubire… dar hai sa zambim oricum, fie si tamp. Sa profitam de faptul ca zambetul este contagios si sa-i “imbolnavim” pe toti cei care au uitat sa zambeasca. Hai sa ne bucuram cu adevarat de razele soarelui care isi fac loc printre crengile copacilor urmarindu-ne pe tot parcursul plimbarii noastre. Hai sa respiram sincer, sa gandim sincer, sa fim simpli… 

Lucrurile simple sunt ieftine sau gratuite si poate tocmai asta ne face sa credem ca nu ni se potrivesc. 

Cum sa nu iubesc simplul cand este atat de curat, atat de natural si atat de revigorant? Cum am intraznit sa ignor atata vreme lucrurile simple? Si ma mai intrebam de ce nu eram fericita…