Orgoliul vinde iubirea gratis.

ORGÓLIU s. n. mândrie exagerată; vanitate, trufie.

Orgoliul face parte din personalitatea fiecaruia. Mereu am crezut ca orgoliul circula prin vene.

Mai mult sau mai putin, orgoliul afecteaza lumea din jurul nostru. Ne afecteaza pe noi. Cand aceasta ambitie depaseste limitele si celalalt nu cedeaza din motive banale sau nejustificabile, nimeni nu vrea sa se chinuie langa o persoana care nu accepta greselile umane. A te chinui langa o persoana orgolioasa peste masura inseamna a te distruge psihic pas cu pas. Poate ca ma insel, poate reusesti sa te inarmezi cu rabdarea necesara pentru ai da spatiu` sa isi inteleaga greselile. Poate ai destula vointa sa repari ceva, ce pentru altii este ireparabil.

Otrava numita orgoliu arde particula cu particula o relatie de orice fel. Nu o ia de la baza, asta insemnand ca mai sunt sanse sa se repare ceva, dar multi renunta sa creada asta.

Orgoliul poate afecta orice fel de relatie intre doua sau mai multe persoane. Multi nu isi cunosc limitele si aceasta ambitie ii poate distanta de persoane foarte apropiate ca apoi sa se intrebe cu ce au gresit.

Orgoliul, in opinia mea, este atunci cand omul nu accepta ca exista greseli omenesti pe care le face chiar si el, atunci cand stii ca orgoliul tau este problema, dar nu vrei sa recunoasti, atunci cand dai vina pe altii fara motiv doar sa nu-ti ranesti propriul orgoliul. Atunci cand, fiind greseala ta: nu suni, nu iti ceri scuze, nu recunosti greseala, nu faci primul pas. Atunci cand VREI, dar ceva nu te lasa.
Ce iese dintr-o lupta intre doua orgolii? In cel mai bun caz nimic si in cel mai rau caz despartirea. Cine va fi castigatorul? Cel care stie cel mai bine sa se ascunda sub o masca de nepasator, acela care va arata cel mai neafectat. Si atunci te intrebi daca este adevarat ca dragostea le invinge pe toate.

Se spune ca intr-o lupta intre doua orgolii cel mai destept cedeaza, dar eu nu cred ca orgoliosul adversar te vede ca si fiind destept daca cedezi. Eu cred ca tinde sa te creada mai prost . Degeaba ii spui “crezi ce vrei”, pe orgolios nu il afecteaza asta, pe orgolios il incurajeaza sa creada ce vrea.

Daca ii spui cuiva ca este orgolios acesta tinde mai mult sa o ia ca pe un compliment decat ca pe o observatie. O persoana orgolioasa este o persoana si foarte incapatanata care nu accepta alte pareri decat pe ale sale, el fiind mai puternic. In cazuri rare cand un orgolios pierde , pentru el, batalia nu este castigata, este doar amanata. El doar asteapta ocazia perfecta sa iti arate ca nu s-a terminat aici.

Orgoliul nu se schimba, el se controleaza. Doar noi putem decide la ce nivel sa il lasam, in ce caz sa il aplicam si cat sa il tinem cu tarie .

Orgoliul ranit nu inseamna sfarsitul lumii.

Povestea unui catel. Povestea strazii.

 

Este normal, sunt o amenintare pentru ei, dar nu merit sa fiu prinsa la colt si sa tabare pe mine. Am crezut ca alea mi-au fost ultimele clipe in ciuda eforturilor mele de a supravietuii pe strada. Nu stiu ce s-a intamplat, nu cred ca-mi pot aminti prea multe, dar intr-o zi m-am vazut nevoita sa ma descurc singura. Eram pe strazi, intr-un cartier cu multi ca mine, dar ei nu pareau deloc speriati. Eu insa, oricat am incercat sa nu le arat, m-am temut din prima clipa cand m-am vazut intr-o lume atat de mare. O lume ce nu-mi apartine. O lume in care nu apartin nici eu. Prima noapte a fost cea mai grea. Mi-am gasit un loc ferit de lume, un loc calduros, dar nimic nu se compara cu ceea ce simteam inainte. Nu-mi semana cu nimic nici peisajul, nici sentimentul de teama, nici macar faptul ca eram singura. Si singura am fost si-n urmatoarele zile. In fiecare zi speram la ceva mai bun. Ceva mai bun trebuia sa mi se intample. Ziua trageam cu ochiul la ceilalti ca mine cum isi fac rost de mancare. Dupa ce se saturau cu ce gaseau prin gunoaie, ma asiguram ca nu se mai afla nimeni in jur si incercam sa fac ce faceau si ei. Uneori gaseam ceva delicios, alteori ma multumeam cu ceva uscat si fara gust. Era suficient pentru mine. In clipele mele de liniste incercam sa-mi amintesc cine sunt, cine am fost, unde am fost, cui ii apartin, sau macar cui i-am apartinut. Imi era dor de ceva, dar acel ceva era departe de mine. Stiu doar ca cineva, pana nu de mult, ma tinea in brate si ma numea cumva. Imi este greu sa-mi amintesc, sau poate nu vreau sa-mi amintesc. Pentru ca doare. Doare atat de tare sa fiu de atatea zile pe strazi, sa-mi fie foame, sa-mi fie sete si sa nu ma simt bine venita printre ceilalti. Toti cei ca mine ma privesc cu ura si parca le vad dorinta de a ma sfasia. Au si incercat de altfel, de mai multe ori. In fiecare zi speram la ceva mai bun. In ciuda durerilor mele, in ciuda frigului si a foamei, eu speram in continuare. In fiecare zi cand vedeam cate o doamna impingand un carucior in care sigur se afla un copil, alergam fericita spre ea. O urmam cuminte. Ma privea cateva secunde cu mila si-si vedea de drum. Unele ma goneau, altele ma lasau sa le urmez. Dar nici un dintre ele nu stia ce simteam eu in acele momente. Simteam ca apartin cuiva. Simteam ca acea familie este familia mea si am iesit impreuna la plimbare. Le urmam pe aceste doamne, ganditoare si oarecum fericita. Imi placea sentimentul, dar nu dura foarte mult. Asa in fiecare zi. Ma plimbam pe strazi, dar nu-mi permiteam sa depasesc o zona anume. La departare miroseam un puternic sentiment de ura din partea celorlalti catei. Le simteam setea de sange, de a ucide, asa ca am ramas in zona in care ma simteam oarecum mai in siguranta. Fel si fel de trecatori ma priveau, imi vorbeau, ma hraneau… in trecere. In fuga. Dar nimeni nu era acolo special pentru mine. Trecuse mult timp pe strazi, deja prea mult. Eram tot singura si se facea din ce in ce mai frig. Cand dormeam inchideam doar un ochi. Celalalt era deschis sa ma pazesc. Mancam ce restul lasau in urma si ma mulmumeam cu simplul fapt ca sunt in viata. Dar niciodata nu am incetat sa sper. Astazi a plouat mult. Se lasase un frig mai greu de suportat cu blana uda. Cautam un loc sa ma apar de vant si ploaie si l-am gasit la scara unui bloc. Stateam si priveam in jurul meu. Ma speriam la orice zgomot. Putea fi orice, dar sa nu fie ei iar. Fiecare zi, pentru mine, era o minune. Stiu ca nu apartin acestui stil de viata. Am fost crescuta altfel… nu ma pot obisnui, nu ma pot adapta. Ceva nu este in regula. Nu stiu cat voi mai rezista asa. De ce oare am fost alungata atat de departe? Stiu ca ma aflu departe de unde am fost candva, pentru ca nici macar nasul nu ma ajuta sa ma intorc. Nici nu stiu de unde au aparut, cred ca adormisem prea profund. Nu trebuia sa se intample asta. M-am trezit inclotita de doi catei mari. Unul ma tinea in colt, atacandu-ma cu ura. Celalalt era in spatele lui. Nu mai intelgeam nimic. Speram sa fie doar un cosmar si incercam sa ma trezesc. Nu reuseam. Tocmai pentru ca ceea ce se intampla, se intampla. Dintr-o data, am auzit o lovitura puternica in spatele meu. O usa s-a deschis si cei dori au disparut ca prin magie. Am fugit. Nici nu m-am uitat in spatele meu. M-am ascuns pe balconul de la parterul unui bloc. Am stat incordata si speriata privindu-i pe cei doi amenitiandu-ma din priviri de la departare. Am stat acolo cateva clipe. Speram sa se termine asa. Speram sa nu-i mai vad nicodata. In schimb, pe alticineva am vazut. S-a apropiat de mine si-mi vorbea pe un ton calm. O recunoscusem imediat, mi-a dat ceva de mancare intr-o zi. M-a hranit si am plecat imediat pentru ca vazusem o doamna cu un carucior. Am urmat-o si mai fericita. Mancasem, bausem apa si ma aflam la plimbare cu “familia mea”. Am mai vazut-o de cateva ori, se plimba cu doi catei, de doua ori pe zi. Nu intrazneam sa ma apropi. Nu am intraznit niciodata. Dar acum s-a apropiat ea, impreuna cu acei catei ai ei. Imi vorbea si ma chema spre ea, dar nu m-am dus. Mi-a fost frica. Imi era frica…orice se putea inampla. Pe strazi orice se poate intampla. A plecat. Daca este un lucru pe care l-am invatat de cand ma aflu pe strazi, acela este cu siguranta faptul ca nu poti avea incredere in nimeni. Niciodata. Acest lucru nu-l aplicam cu doamnele care impingeau un carucior. Pe ele le urmam mereu. Nici nu stiu cat timp a trecut si s-a intors. Mi-a pus ceva pe jos. Mirosea bine, dar nu intrazneam sa ma ating. Ma uitam speriata in fata. Credeam ca cei doi vor veni dupa mine sa ma atace si sa-mi fure mancarea. Le-as fi dat lor tot, doar sa ma lase in pace. Le-as fi dat orice as fi primit de la cineva, doar sa nu ma mai atace. Era langa mine, incerca sa ma atinga, vorbindu-mi la fel de calm si incurajator. M-am apropiat de mancare, am infulecat tot fara sa respir, apoi m-am lipit de ea. Imi oferea siguranta, simteam asta. Am stat amandoua asa pentru cateva minute. Era frig, dar parca nu mai era atat de frig. Dintr-o clipa in alta m-am simtit luata in brate. M-am speriat foarte tare, dar nu m-am opus. Ce se putea inampla mai rau decat faptul ca eram pe strazi in pericol. Am stat in bratele ei, imi spunea ca va fi bine, ca acum sunt cu ea si nu-mi va mai face nimeni rau. M-a dus in casa ei, m-a spalat, m-a hranit si nu a incetat nicio secunda sa ma priveasca cu dragoste. Imi vorbea atat de frumos… Mi-a facut cunostinta cu cei doi catei pe care ii plimba in fiecare zi. Am incremenit cand l-am vazut pe cel negru. Ma mirosea brutal, speriat, curios. Am stat. Stateam, dar nu-mi era frica. Stiam ca asa facem noi cunostinta. Stiam ca asta este casa lor si stiam ca nu se va intampla nimic rau, doar asa mi-a promis. Nu s-a intamplat nimic rau, este adevarat. Acum ma aflu la caldura, intr-un patut ce miroase a siguranta. Nu vreau sa ma intorc pe strazi. Nu merit asta.”

wpid-20140405_182018.jpg

Acest catel are nevoie de o familie. Este curat, are o dantura perfecta, ochi perfect curati, blana moale. Este foarte blanda, foarte cuminte. Este un catel pe care l-as pastra pentru mine daca nu as avea in apartament doi catei si o pisica. Nu am vrut niciodata sa profit de blogul meu, dar acum vreau sa faca asta. Are nevoie de cineva, la curte sau apartament. Eu m-am gandit s-o numesc Mia. Arata ca o Mia :) Dar sunt sigura ca i-ar placea orice alt nume. Este foarte frumoasa si foarte inteligenta. Am observat asta vorbindu-i si dandu-i cateva comenzi simple. Sper ca acest post sa mearga mai departe si speram impreuna sa-i gasim ceva potrivit ei. Pentru informatii, ma puteti contacta pe ksu219@yahoo.com sau pe Facebook AICI. Va pot oferi mai multe fotografii, clipuri video si orice detaliu il cunosc despre ea.   Stiu ca exista cineva care o va iubi si o va face sa se simta acasa.

Când iți dai seama… ?

Când iți dai seama că nu-ți mai pasă? Atunci când poți, dar nu mai vrei, sau atunci când vrei, dar nu mai poți?

Când iți dai seama că așteptările tale sunt de la  persoane nepotrivite? Când oftezi dezamăgit, sau când zâmbești dezamăgit?

Când iți dai seama că celălalt nu mai poate fi întors? Când nu mai luptă ca înainte, sau când nu mai luptă deloc?

Când trebuie să renunți? Atunci când nu mai ai pentru ce să lupți, sau atunci când lupți degeaba?

Întrebări pentru care răspunsurile există doar atunci când gândurile sunt preasate la rece.

Întrebări pe care ni le punem de sute de ori și ne răspundem doar o dată.

Răspunsuri care dor, dar vindecă.

Când viața ne oferă mai multe posibilități suntem convinși că o alegem pe cea mai bună. Când, de fapt, cea mai bună opțiune nici măcar nu a fost luată in considerare.

Și lucrurile încep să se complice.

HA!

Intr-o lume plina de oameni doi in/plus unu, ca la ofertele de reduceri, am devenit extrem de realista. Rautacioasa-relatista, m-as defini daca tot vorbesc de realism. Prefer realitatea cruda, decat sa ma imbat cu apa rece.

Una dintre falsitatile reale este draga noastra retea de socializare de care nu ne putem dezlipi. Un loc unde devenim ceea ce nu suntem si acelasi loc unde se creaza cele mai gresite impresii.

Astazi, 1 martie, ar trebui sa intru in rand cu lumea si sa va urez tot ce se ureaza, sa caut cea mai frumoasa fotografie in care sa se afle flori, un snur alb-rosu aruncat la misto prin poza si sa etichetez toata lista mea de prieteni. Sa scriu si o poezie, sa primesc zeci de like-uri si comentarii parca trase la indigo. Serios acum, despre ce vorbim? Ne uram la multi ani din orice, incat abia mai simtim adevaratele urari de la multi ani. Este Craciunul, ne spunem la multi ani. De revelion, la multi ani. De 1 martie, 8 martie, la multi ani. Pastele ne aduce la multi ani si el. Ziua copilului vine cu un la multi ani pentru toti pentru ca la urma urmei toti inca suntem copii. Zile de nume, la multi ani. Ziua nationala, la multi ani. Ziua indragostitilor, la multi ani. Serios acum, ce la multi ani mai este simtit cand este ziua ta? Parca si ieri ti s-a spus la multi ani…din alte motive.

De cand m-am trezit, pagina mea de news feed este invadata, inundata, aproape violata de alb, rosu, ghiocei si flori care au pe X, Y, Z si inca 86 others etichetati, pentru care exista acelasi mesaj cu o primavara frumoasa etc.

Sincer acum, eu si cei care nu mai intelegem nebunia asta online, nu credem ca intereseaza, cu adevarat, pe cineva despre ce primavara vom avea noi. Nu cred ca intereseaza pe nimeni sa fim noi fericiti si sa avem parte de tot ce ne doresc ei in goana dupa like-uri si atentie. Toti o stiu, putini o recunosc.

Prefer sa fiu “ca pe vechi” si sa-mi placa lucrurile aparent nesimnificative. Am primit si martisoare, si flori de primavara, REALE! Florile stau intr-o cana colorata, ca n-am vaza, dar cu cele dintr-o poza ce sa fac? Nu-s mai frumoase cele asezate pe masa si dau culoare casei? Nu-i mai placut sa primesti un telefon sau un mesaj privat de la cineva care CHIAR iti doreste tot ce se doreste? Fie ca o face din politete, din obligatie sau mai stiu eu din ce motiv, dar o face frumos, te cauta in agenda, te suna sau iti trimite un mesaj. Putin mai “complicat”, ce-i drept, decat simpla tag-urire la gramada intr-o poza de pe google. Si asta se intampla cu fiecare sarbatoare de la Craciun pan’ la celalalt Craciun.

Cand nu este vreo sarbatoare si nu avem ce ura, invadam ecranul cu poze ce contin mesaje despre iubire falsa, prieteni falsi (prieteni falsi, da?), despre dezamagire, lacrimi, suparare. Ne incurajam, ne plangem de mila, ne bucuram etc. Dar cum prindem o ocazie, hop! la taguit toata lista cu urari de bine si pupici cat cuprinde. Apropos, ne mai pupam daca ne vedem pe strada? Ne imbratisam si ne zambim asa cum o facem din degete tastand?

Goana dupa like-uri si atentie a devenit mai ceva decat goana dupa bani, pentru ca se obtin mai simplu.

Cu riscul de a-mi lua multe… primaveri frumoase si urari de bine peste fata de la cititori, prietenii mei virtuali si restul multimii, va intreb, pe bune? Voua chiar va place sa vedeti aceleasi chestii de la cei 120.000 de prieteni din lista voastra?

Ei bine, poate am exagerat cu cifra de mai sus, eu am doar 68 de prieteni, iar pe 99% dintre ei ii cunosc personal. Si totusi… nu atat de personal incat sa ii cred pe cuvant pe cei care-mi ureaza toate cele bune si frumoase din moment ce in timpul anului nici nu m-au intrebat ce mai fac, daca mai fac ceva… Dar, ca tot vorbim de realism, am auzit ca altii ii intreaba pe altii de mine cu… ce mai fac. Asta ar trebui sa ma ingrijoreze?

Oameni buni, intelegatori si realisti, credeti-ma pe cuvant, sunt intr-o dispozitie foarte buna si nu m-a suparat nimeni azi ca sa credeti ca “nervii scrie” pentru mine, dar daca priviti lucrurile clar, pentru o clipa macar, nu-i mai placut si mai emotionant sa primiti urarile, daca tot se fac, la un telefon sa ii auziti si vocea? “Iti doresc o primara linistita, draga X.”, alaturi de o urare personalizata despre ceva sa atinga unde trebuie. Un sms, daca se mai stie ce este, inseamna si el ceva mai mult decat sa fim aruncati intr-o poza/urare la gramada cu oameni despre care nu avem habar. Daca intraznesc sa aduc vorba despre felicitari prin posta, cate primaveri peste fata imi primesc?  Continue reading

Câteva cuvinte pentru ea…

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât apreciez lucrurile cu adevărat valoroase.  Timpul, sănătatea și familia, lucruri pentru care am dezvoltat o pasiune. Atâta timp cât aceste trei elemente sunt întregi și-mi aparțin, restul este un fleac. Restul vine si pleacă.

Știu că nu interesează pe nimeni, dar astăzi este ziua mamei mele, ființa care, în urmă cu 48 de ani, a venit pe lume. Douăzeci de ani mai târziu a devenit mamă la rândul ei, facându-mi mie cunoștință cu viața. Doi ani mai târziu mi-a făcut cel mai frumos cadou, o soră.

Fiecare mamă este cea mai bună mamă pentru copilul ei. Fiecare mamă este specială, în primul rând pentru că este femeie, apoi pentru că este mamă. O mamă învață alături de copilul ei să fie mamă, un copil învață langă mama lui să fie om. Cel puțin asta îmi inspiră mie mama mea.

O ființă care m-a suportat eroic, și o face în continuare. Și-a testat răbdarea la cote maxime și este alături de mine indiferent de alegeri si decizii. Mama, pe care o apreciez în fiecare zi pentru ceea ce este și azi pentru că este

În întreaga călătorie a vieții mele mi s-au dat nenumărate motive să mă conving că mama este singura persoană care-mi vrea binele cu adevărat si care se bucură cu adevărat pentru mine.

Sunt norocoasa unei mame ca ea, modernă, energică, puternică, susținătoare. Este mama mea care a ales să folosească o pedeapsă în locul unei palme, lucru care a durut mai tare, dar care m-a învățat să aleg ce-i mai bine pentru mine. Este cea care, deși nu mai eram chiar un copil, îmi lăsa, langă mine, peste noapte un ursuleț de pluș care ma făcea sa zâmbesc când ma trezeam dimineața să plec la scoală. Dacă atunci acel ursuleț de pluș era doar un ursuleț de pluș, până azi am avut timp să realizez câte sentimente și cuvinte se aflau în acel gest.

Mama, care a mutat munții din loc (pe bune că i-a mutat) să ne aibă lânga ea. Ea, cea care este în stare să lupte cu oricine si oricât atâta timp cât noi îi suntem alături. Mama, care, forțată de situație, se putea lăsa pradă sorții și-și putea dedica întreaga viață propriei persoane, dar a ales să-și dedice timpul luptând pentru noi. A luptat, a câștigat și a luptat în continuare. Pentru mine este un exemplu nu pentru că este mama mea, ci pentru că a rupt bucăți din ea pentru a ne completa pe noi. A rupt din ea, din tinerețea ei, din timpul ei, din orice altceva o putea face fericită, pentru a ne avea alături și pentru a avea grijă de noi. S-a luptat în necunoscut cu o singură armă, iubirea pentru copiii ei și cu asta a învins tot ce-i stătea în cale.

Este omul căruia îi datorez tot ce sunt azi, tot ce am azi. Persoana căreia ii voi spune “mami” întodeauna. Ființa care mi-a dat viață, putere si motive sa fiu mai conștiincioasă.

Nu știu dacă primul cuvânt rostit de mine a fost “mama”, dar cu siguranță primele sentimente de iubire și afecțiune au fost pentru ea.

La multi ani, mami!

 

 

Cel mai bun!

Un lucru este cert: timpul trece indiferent de dorintele noastre in ceea ce-l priveste. Ca de fiecare data, la sfarsitul unui an, fiecare dintre noi  facem o retrospectiva a anului ce tocmai s-a scurs parca prea repede.  “Parca prea repede!”  fraza cu care incepem analiza trecutului, continuand astfel sirul de evenimente petrecute de-a lungul anului. 
Am ales sa adaug o postare ca multe altele aflate pe blogosfera din intrega lume: despre anul ce-a trecut si despre anul ce vine.  Continue reading

Sa iubesti doare, dar de ce?

Fiecare dintre noi avem pareri diferite despre orice lucru care vine la pachet cu viata. Asta, printre altele, ne face diferiti.

Fiecare dintre noi are o parere diferita si despre iubire –  despre cum am simtit-o, despre cum o simtim, sau despre cum am vrea s-o simtim. Tu, cel care citesti randurile astea, te poti afla intr-o relatie frumoasa in care esti iubit si iubesti intens. Totul este bine, lin si cu siguranta daca te intreb ce este dragostea, mi-o vei descrie pe baza trairilor tale prezente. Sau te poti afla la capatul unei reatii de la care aveai sperante si totul pare ruinat. Sau pur si simplu te poti afla in momentul in care visezi pe fuga (sau nu) la momentul in care te vei indragosti de cineva care va fi fascinat de existenta ta. Ori, desi am vrut sa evit aceasta situatie, te afli intr-un moment in care suferi, suspini si iti hranesti starea proasta cu amintiri, imaginatie… Continue reading